Cum trec peste incertitudine

1. Incertitudinea are si o componenta pozitiva? E buna la ceva? Adica viata fara incertitudini ar mai avea farmec?

Virgil Rîcu: Mi-au placut foarte mult cuvintele lui John Lennon : ‘Viata este ceea ce ni se intampla atunci cand lucrurile nu merg conform planului’. O declaratie care echivaleaza viul cu neprevazutul si previzibilul cu un soi de moarte. Cert este ca ceea ce da savoare vietii tine (ca si umorul) de intorsaturile neasteptate de situatie.

Pana la un punct, asociez incertitudinea cu un plan al potentialitatilor, al posibilitatilor, al unei libertati mai mari.

Toleranta la incertitudine faciliteaza schimbarea si dezvoltarea creativitatii. Cred ca este necesar sa cream un spatiu de incertitudine in viata noastra pentru ca schimbarea, in forma ‘altor lucruri bune’ sa apara in viata noastra. Putem face acest lucru, lasand in programul nostru zilnic o parte de timp neplanificata. Este o poarta prin care schimbarea poate intra in viata noastra.

2. Pana la urma  facem/schimbam ceva din nebunie, incostienta sau curaj?

VR: Facem ceva pentru a satisface o nevoie sau o dorinta. Daca nu ne recunoastem nevoile si le ignoram in mod constant, vom ajunge la un moment dat la acte impulsive de satisfacere a acestora. In ochii altora sau chiar in proprii nostri ochi, aceste acte vor parea ‘inconstiente’ sau ‘nebunesti’, pentru ca toti stiam ca noi eram ‘altfel’. Nu eram ‘altfel’, ne-am fortat sa fim altfel, pana cand, evident, nu am mai putut.

3. Cand ti-e frica sa schimbi ceva ( serviciul, de ex) e bine sa pui in balanta Avantaje-Dezavantaje si sa analizam totul rational/cerebral sau e bine sa ne luam dupa intuitie, dupa simtire? Sau nu exista regula, e vorba de personalitatea fiecaruia? Si de ceea ce vrei sa faci…

VR: Nu cred ca abordarea rationala mai este la moda acum. A fost odata. In ciuda caracterului sau logic, structurat, chiar ‘falic’, cum spunem noi in psihanaliza, abordarea rationala poate da foarte usor gres prin omiterea unor ‘detalii care conteaza’. Inconstientul joaca intotdeauna farse unei abordari rational exclusiviste.

Ar fi mult mai intelept sa ne ascultam starile emotionale. In privinta a ceea ce este mai bine pentru noi, corpul nostru stie mai multe decat mintea noastra, iar inconstientul mai bine decat constientul nostru. Daca optiunea care ni se ofera genereaza entuziasm, acesta ar putea fi un criteriu suficient de bun pentru a da curs acelei optiuni. De fiecare data cand facem ceva ignorandu-ne intuitia, ajungem sa regretam ulterior.

Va propun un exercitiu. Treceti in revista schimbarile majore din viata voastra si evaluati in ce masura ele au fost planuite minutios in avans sau au survenit ca urmare a unor ‘coincidente’ fericite. S-ar putea sa fiti uluiti de ceea ce veti descoperi!

4. E bine (“sanatos”) sa iei decizia de schimbare/de a face ceva anume tu singur ( ca sa nu fii tentat sa dai vina pe altcineva in caz ca nu iese cum ti-ai dorit….) sau sa ceri tot felul de sfaturi si daca da, de la cine?

VR: Poti sa ceri si alte opinii, in scopul de a aduna mai multe informatii, mai multe perspective, dar decizia trebuie sa iti apartina tie. Un psihoterapeut nu decide niciodata in locul pacientilor sai. Daca ar face-o, i-ar priva pe acestia de oportunitatea de a creste, de a-si asuma responsabilitatea si propria putere.

5. E mai bine sa spunem :” mai bine sa-ti para rau de ceea ce ai facut decat de ceea ce n-ai facut?” si sa ne ghidam dupa asta? Sau ” cu Dumnezeu inainte?”

VR: Viata netraita, ca urmare a neasumarii propriilor dorinte, este fantoma care ii terorizeaza pe cei care simt ca se apropie de sfarsitul vietii. Psihanalistii existentialisti sustin ca teama de moarte este legata de regretul de a nu-ti fi trait plenar viata.

Nu intamplator, oamenii care au un stil de viata saturat cu rutine au senzatia ca viata trece pe langa ei, ca ei nu traiesc cu adevarat.

6. A-ti infrunta incertitudinea inseamna dovada de maturitate?

VR: Toleranta la incertitudine este un semn de maturizare si de forta interioara.

7. E vorba de a-ti asuma riscuri, responsabilitati, e vorba de frica de esec, de a nu fi certati, criticati sau judecati sau de ce ne este frica de fapt cand nu avem certitudinea ca e bine/corect…sa facem ceva?

VR: In toate cazurile este  vorba de teama de a suferi o pierdere. Putem pierde aprobarea, admiratia, prietenia altora,  putem pierde o sursa constanta de venituri, ne putem pierde integritatea (adevarata tradare).

Teama de incertitudine este o teama de pierdere, de o pierdere pe care nu o putem cuantifica, nu o putem estima. Stim ca vom pierde ceva, dar nu stim ce si nici cat. Angoasant, nu?

8. Credinta in Dumnezeu si in tine insuti ce rol au? Dar optimismul, entuziasmul si vestita gandire pozitiva?

VR: Credinta in Dumnezeu are rolul de a ne face sa ne simtim protejati atunci cand pasim in necunoscut. Fenomenul credintei este indisolubil legat de necunoscut, de incertitudine. Cand toate lucrurile pe care ne bazam se prabusesc, ne amintim brusc de Dumnezeu si ne agatam de credinta in Dumnezeu. Amerindienii il numesc pe Dumnezeu Marele Mister, un sistem de credinte care are rolul de a-l ajuta pe om sa accepte si chiar sa cultive o atitudine deschisa fata de necunoscut. In mod similar, vikingii vedeau in orice intorsatura brusca si neasteptata a cursului evenimentelor o interventie divina de care trebuiau sa tina cont.

Psihanalistii acorda o importanta covarsitoare experientelor din primii ani de viata. Un copil care se simte dorit si iubit capata o incredere fundamentala in viata, pilon de baza al unei gandiri pozitive si optimiste. Daca nevoile i-au fost recunoscute si li s-a raspuns in mod satisfacator, altfel spus daca a avut o mama suficient de buna, el va dezvolta un set de expectante pozitive conform carora viata va fi generoasa cu el etc.

Este greu insa sa cladesti o gandire pozitiva in conditiile in care primii ani de viata ti-au fost marcati de abandon, rejectie, negarea nevoilor afective etc. Sau dimpotriva, cand atitudinea celor din jur a fost supraprotectiva, transmitand inconstient mesajul ca lumea este un mediu ostil, in care pericolele pandesc la tot pasul, si tu in nici un caz nu ai putea sa te descurci singur etc.

Asteptarile noastre de la viata, de la ceilalti si de la imprevizibilul necunoscut au la baza relatia cu mama (sau substitutul acesteia). De aceea, in psihanaliza relatia noastra cu viata, cu ceea ce credem ca putem obtine bun de la viata, se schimba fundamental in bine dupa ce ‘purificam’ relatia cu figurile parentale de afectele negative reprimate.

9. Cand nu mai ai incotro si chiar trebuie sa actionezi intr-un fel, dar esti incremenit de frica, ce faci, cum procedezi, sa iesi din impas, sa treci peste?

VR: Feel the fear and do it anyway!

10. Cand si de ce  avem nevoie de feed-back, sa ne spuna cineva daca suntem pe drumul cel bun sau nu?

VR: Avem nevoie de cineva atunci cand nu suntem contact cu noi insine, cu vocea interioara, cum ar spune Jung. Daca suntem in contact cu noi insine, facem ceea ce simtim ca este bine pentru noi indiferent daca cei din jur ne sprijina sau se impotrivesc cu inversunare.  Si viata ne arata ulterior ca nu am gresit. Cel mai bun lucru pe care poate sa-l faca cineva pentru noi este sa ne puna in contact cu noi insine.

11. E normal sa ai incertitudini? Te poti imbolnavi intr-un fel sau altul daca ele te domina si te coplesesc?

VR: M-ar ingrozi o lume in care nu ar exista decat certitudini! Ideal ar fi sa cream un echilibru dinamic intre talerul certitudinilor si talerul incertitudinilor din viata noastra.

La psihoterapeut vin oameni in situatii de criza. Criza apare in momentul in care balanta se inclina primejdios de mult in favoarea incertitudinilor.

Lucrurile si persoanele pe care contam si in raport cu care ne defineam au disparut, lasandu-ne descoperiti in fata necunoscutului. Serviciul nu a fost asa de stabil precum credeam, tata si mama nu au fost nemuritori asa cum speram in secret, iubita sau iubitul au putut sa se indragosteasca si de altcineva.

Dar psihanaliza ne spune ca necunoscutul din afara este in fapt necunoscutul din interior. Mintea omeneasca nu suporta golul, ambiguul, incertul si proiecteaza. Situatia de incertitudine este in sine un test proiectiv 3D. Necunoscutul ne pune fata in fata cu propriile temeri.

Ne temem de necunoscut, dar ceea ce intalnim infruntand necunoscutul este doar o parte  necunoscuta din noi. O oportunitate pentru a ne descoperi.

12. Pana la urma, cum facem, practic, sa nu ne mai fie frica de incertitudini, sa le acceptam si sa actionam intr-un fel sau altul?

VR: Toleranta la incertitudine este o abilitate care, ca toate abilitatile, se invata si se perfectioneaza in timp. Este nevoie de o experimentare intr-un mediu securizant, cum este cel creat de relatia terapeutica si de cadrul terapeutic.

Cei care nu simt insa nevoia de a lucra cu un psihoterapeut pot aplica singuri ceea ce in psihoterapie poarta numele de ‘interventie paradoxala’. Un exemplu de interventie paradoxala este prescrierea simptomului, altfel spus a realiza constient si voluntar acele lucruri de care vrem sa scapam.

Daca ne temem pentru siguranta noastra financiara si ne este teama ca vom pierde bani, atunci este util sa donam bani. Sa daruim periodic o suma de bani suficient de semnificativa unor persoane pe care sa nu le cunoastem si de la care sa nu asteptam nimic in schimb.

Daca ne temem ca persoana iubita ne va parasi, este util ca, in loc sa ne agatam de ea si sa o sufocam cu prezenta si telefoanele noastre, sa-i oferim cat mai multa libertate. (Daca nu putem face aceste lucruri, ar fi bine sa acceptam ca avem nevoie de un psihoterapeut.)

Am aplicat interventia paradoxala in lucrul cu un client care demarase un mic business si era foarte angoasat de faptul ca ar putea merge in pierdere mai mult decat isi putea permite.

Interventia paradoxala a fost urmatoarea : i-am recomandat ca in urmatoarele 6 luni sa doneze 10% din venitul lunar net unor persoane pe care nu le cunoaste, fara a astepta nimic in schimb. Dupa primele 2 donatii teama s-a redus considerabil. In mod paradoxal, dupa 3 luni a incheiat mai multe contracte pe termen lung si afacerea sa a inceput sa prospere. Infruntandu-ne teama de necunoscut, putem realmente redirectiona energia in avantajul propriu.

Persoanele care au o buna capacitate de autoanaliza pot incerca sa observe cum experientele trecute distorsioneaza perceptiile asupra situatiei prezente.

Putem sa ne imbarbatam spunandu-ne ca totul se petrece cu un scop si ca, in spatele haosului aparent care caracterizeaza situatia de incertitudine, exista totusi un plan, o ordine care va deveni evidenta ulterior. Si ca pierderea initiala duce la un castig mai mare.

Cunosc mai multe persoane care nu si-au luat salariul timp de 6 luni. Doua dintre ele recunosc acum ca perioada aceea traita dramatic a fost ‘a blessing in disguise’, intrucat   le-a disciplinat enorm si le-a determinat ulterior sa demareze cu succes o afacere pe cont propriu.

De asemenea, am lucrat cu persoane care au trecut printr-un divort dureros pentru a descoperi ulterior ca acest proces a fost pentru ele o a doua nastere. De care au fost foarte mandre!

In timp, putem ajunge la o filosofie de viata – ‘paranoia inversa’ ? – cf careia universul ‘conspira’ pentru ca noi ‘sa traim bine’.

_____________________________________________________________________________

Intrebarile apartin Cameliei Anca Buga, ex-redactor la Psihologia Azi, raspunsurile lui Virgil Rîcu, psihoterapeut de orientare psihanalitica